Stop 14 – Dudelange
In drum spre Elvetia am trecut prin Belgia, unde am admirat din masina orasul Liege si am ajuns aproape de Luxembourg intr-o parcare de campervan-uri.
Stop 15- Neuchatel
Dupa un drum lung prin Franta, pe care nu am simtit-o in nici un fel (vom reveni altadata pentru o vizita pe indelete), am ajuns in Elvetia hotarati sa ne revedem niste vechi prieteni. Daca tot am ajuns in aceasta parte a Europei si nu mai suntem constransi de a bifa musai vreo atractie turistica, ar fi pacat sa nu trecem si salutam oameni dragi, mai ales ca nu se asteapta sa primeasca musafiri 🙂 Asa am ajuns sa prindem putin si din “aroma” Elvetiei: impecabila, spilcuita, cu tuneluri imense care strabat muntii in lung si in lat, orase ingrijite, lacuri stravezii.
Am stat 2 nopti la Neuchatel, ne-am plimbat pe malul lacului, ne-am racorit piciorusele, am mangaiat lebede dupa care am hotarat sa plecam spre Milano in noua misiune de a lua oamenii prin surprindere. In drum spre Italia am trecut si prin Lugano, un oras-bijuterie a Elvetiei pe care ne-am dorit sa-l vedem macar si in mers. Deosebit, intr-adevar, insa nu promoveaza neaparat stilul de viata cu care sa rezonam noi acum.
Stop – 16 Milano
Drum cam lung si cam greu pentru a ajunge duminica seara la Milano. Dupa ce in primiii 10 km de cand ne-am apropiat de Milano am platit taxa pentru 2 autostrazi, mi-am dat seama ca sofatul pe aici nu va fi chiar floare la ureche. Am dat de alt temperament de sofer: grabiti, agitati … latini. Am reusit totusi sa ajung cu camperul la un loc de parcare vizat in zona de sud, destul de aproape de centru, lucru ce ne-a permis sa mergem in vizita la Piata Domului pe jos. Am avut astfel ocazia sa vedem atat partea turistica, comerciala a orasului cat si partea neslefuita: prafuita, murdara, cu santiere si trafic. Fetele au fost extraordnar de incantate, in special Elia, care isi doreste de ceva timp sa invete italiana. A si avut ocazia sa exerseze cu prietena mea , a plecat chiar cu promisiunea ca vor continua lectiile si online 🙂
Stop 17 – Parabiago
In Parabiago – la periferia Milano am continuat sirul de vizite inopinate si m-am reintalnit cu verisoara mea dupa 11 ani in care nu ne-am mai auzit. Copiii au reusit sa treaca peste bariera limbii si s-au jucat intre ei, iar noi doua am reusit sa refacem o punte peste ani. Am avut parte de doua zile cu lectii si constientizati pretioase despre ambitie, tenacitate, optimism, rabdare, naturalete, autenticitate, familie. Nu degeaba se spune ca esentele tari stau in sticlute mici!
Stop 18 – Trieste
Desi planul initial era sa oprim la Venetia pentru ca tot era in drum spre casa, am hotarat sa o lasam pentru o alta ocazie, sa-i acordam poate mai mult timp sau atentie. Dupa toate acele canale minunat de cochete din Olanda ne-am gandit ca riscam o dezamagire 🙂 Asa ca am continuat drumul pana la Trieste, unde am parcat pe faleza, ca sa putem admira rasaritul pe marea Adriatica. Plaja se face direct pe faleza de piatra, cearsaf langa cearsaf, iar apa a fost putin cam rece pentru frigurosii de noi.
Atractia locatiei insa a fost castelul Miramare cu fabuloasa sa gradina, asezat pe promontoriul stancos. Ineditul acestui parc botanic este faptul ca a fost gandit si plantat de la zero pe terenul arid de catre vestitul sau proprietar in 1860. Am admirat pestii imensi si nenumarate meduze de la zidurile inalte ale castelului, ne-am refugiat in poienite ferite unde am ascultat susurul lin al apei, am admirat rate cu bobocei inotand nestingheriti de colo-colo, ba mai mult am avut chiar surpriza sa ne taie calea un saaaarpeeee! Maaare, galben-portocaliu – traversa o alee dintr-o parte in alta a spatiului verde. Soarele te Trieste ne-a ajutat sa facem un up-grade la camper si anume sa-i adaugam functia de deshidrator; au iesit niste delicioase chips-uri de vinete 🙂
