Desi am zis initial ca nu mergem spre Atena si ca vom merge sa o vizitam pe indelete cand vremea va fi mai blanda, nu ne-am putut abtine si am “dat o raita” si pe acolo. Nu de alta, dar abia le-am facut cunostinta fetelor cu “Legendele Olimpului”, asa ca a fost un bun inceput sa o luam pe urmele zeilor. Cu Atena am avut o relatie dulce-amaruie ca sa-i zic asa. Pe de o parte stiam ca avem o multime de obiective de vizitat, pe de alta parte vantul ne sufla la propriu in panze. Am reusit sa gasim o parcare incapatoare chiar la poalele Acropole, cu multe emotii insa pe stradutele inguste, cu sens unic si in paaaanta. Asa am si dormit, in panta! Noroc ca nu a cazut nimeni din pat, s-a scurs doar ceva apa din rezervorul de apa curata.
Dimineata cand am iesit afara pentru a urca la Parthenon, cerul Atenei ne-a intampinat exact asa cum ne simteam si in interior: jumatate senin si insorit, iar jumatate cam innorat si amortit. Speranta ne dadea minunatia de curcubeu ce se intindea peste linia orizontului, pe care am reusit sa-l imortalizam intr-o poza abia sus, langa Parthenon.
Am urcat sa vedem celebrele ruine, fara sa ne gandim ca Luna nu ar avea voie sa intre si ea. Asa ca a trebuit sa facem cu randul: unul bona pentru catel, celalalt pentru copii. Cele mai castigate au fost fetele, deoarece prima data au intrat cu mine, iar a doua oara cu Sorin. Din fericire copiii au beneficiat de intrare gratuita.
Acelasi cadru, doua experiente diferite. Cu mine s-au speriat ca le ia vantul pe sus, la propriu. Se tineau scai de mine pentru ca langa Parthenon s-a starnit un vant puternic de aveam senzatia ca fie ne rastoarna, fie alunecam pe bucatile mari de marmura de acolo. Cu Sorin in schimb s-au bucurat si de o raza de soare si au reusit sa faca si poze ca niste turiste respectabile ce sunt.
Desi tentatia era mare de a zice ca “daca tot suntem aici, hai sa vizitam cat mai multe”, am avut inspiratia de a accepta ceea ce era evident: nu eram chiar bineveniti in Atena in acest moment. Intorcandu-ne la autorulota, ne-am incalzit bine si profitand de intelepciunea in care tocmai ce ne “scufundasem”, am luat hotararea de a ne continua calatoria si de a amana vizitele pentru un moment viitor.
Si ca toate lectiile invatate in calatorii si aceasta a venit cu partea practica “la pachet”.
Dupa ce am facut ceva cumparaturi si Sorin si-a mai intregit necesarul de echipament penru pescuit, am decis sa ne indreptam spre Piraeus in ideea de a ne interesa ce feribot sa luam pentru a ajunge in Creta. Adevarul este ca aveam ceva emotii la gandul de a traversa marea pe un vant ca cel de dimineata de pe Acropole.
Desi era vineri seara, traficul din Atena a fost mai mult decat ingaduitor cu noi si am ajuns in port in 15-20 de minute. Fetele incepusera sa se agite entuziasmate ca vom merge cu feribotul chiar in acea seara. Eu incercam sa le temperez, sa le spun ca e tarziu, nu stim ce curse sunt si la ce ore, ca cel mai probabil a doua zi ne vom interesa de conditii, asa ca sa nu-si faca sperante.
Apropiindu-ne de port, am vazut o constructie enorma in fata noastra, luminata toata, pe care am confundat-o cu un bloc de 6-7 etaje. Cand am ajuns mai aproape, ne-am dat seama ca era de fapt un vas pe apa. Fetele agitate au inceput sa se bucure ca vor merge cu vasul de croaziera chiar in acea noapte 🙂
Si ca sa vezi, magic again: prima casa de bilete pe care am gasit-o deschisa era chiar a companiei Anek, proprietara vasului cu pricina, care urma sa plece spre Creta, fix in Chania unde ne doream noi … in acea noapte. Asa ca intr-un sfert de ora si 262 EUR aveam biletele de imbarcare si asteptam sa ne urcam pe feribot. Cum era prima noastra experienta de acest gen, si noi adultii ne bucuram cu aceeasi incantare ca si a copiilor de tot ce vedeam in jur.
Autorulota am lasat-o parcata la etajul 5 al “monstrului marin” (impreuna cu Luna la bord), iar noi am mers pe punte, la etajul 7 unde urma sa ne petrecem urmatoarele 8 ore. Am luat pentru fete sacii de dormit, o carte de citit si goblenurile (activitatea prin care ne exersam motricitatea fina, atentia, puterea de concentrare, dar mai ales rabdarea). Nu au avut insa stare sa stea prea mult in fotolii caci era mult de explorat pe vas: magazine, restraurante, loc de joaca pentru copii. Au cazut totusi rapuse la un moment dat si s-au lasat leganate de valurile marii pana dimineata cand a inceput furnicarul de dinaintea debarcarii.
Desi am dormit cam iepureste in acea noapte, ne-am bucurat de experienta noua pe care am trait-o si ne-am reamintit cum e sa te simti dupa o noapte pierduta prin cluburi 🙂
Pe scurt, aceasta este povestea materializarii intr-o jumatate de ora a visului meu mai vechi de a face o croaziera pe un vas de lux, vis pe care il pusesem la pastrare intr-un sertar si despre care aproape ca si uitasem. Sorin mi-a promis insa ca acesta a fost doar un teaser; undeva in viitor ne asteapta o croaziera adevarata – doar pe noi doi.
Asa se face ca am plecat de pe continent in ultima zi de toamna si am ajuns pe insula Creta in prima zi de iarna – se pare ca Universul a orchestrat mai bine decat noi migrarea noastra spre caldura conform dorintei initiale ” de a ne petrece iarna in tarile calde”!
