Blog

Daca este vara … tabaram. Adica mergem in multe tabere “auto-organizate”. 

Se pare ca este cel mai frumos si benefic mod de interactiune de care pot avea parte copiii. Pe de o parte sunt in raza de siguranta oferita de prezenta parintilor care intervin doar atunci cand sunt solicitati (sau cel putin incearca a se abtine sa intervina cand nu e necesar:), iar pe de o parte au toata libertatea de a explora in voie si nestingheriti imprejurimile.

Dupa experienta Festivalului de educatie libera de la Dragus, am repetat experienta printr-o “tabara” si mai libera la mare, in Bulgaria. O luna intreaga am avut parte si de soare si de ploaie, de impotmolit atat in nisip cat si in noroi, de umbra si in padure de pini si in padure de foioase, dar mai ales de maare, o mare turcoaz si nicidecum Neagra.

Nu stiu cum se face, dar cum treci granita in Bulgaria, marea este turcoaz, plajele sunt curate, salbatice si mai ales  libere! Desi se simte o diferenta fata de anii trecuti, deoarece din ce in ce mai multa lume a auzit de plajele de la Krapets si Ezerets, farmecul inca e acelasi. Cand nu ai o limita de timp, vreun voucher de concediu care se termina, poti sa te bucuri pe indelete de orele cu soare bland la plaja, de umbra copacilor in hamac la orele pranzului sau de cerul instelat seara, pe plaja. Ca sa nu mai zic de super-eclipsa de luna si de Perseide.

Dar mai ales, si aici tot incerc sa ajung … de focurile de tabara la Serile de Talente. Preferatele copiilor inca de anii trecuti (lucru universal valabil,cred pentru toti copiii – asta faceam si noi pe prispa bunicilor cand eram de varsta lor), sunt momentele lor de glorie, de manifestare artistica si de abilitati intr-un cadru primitor si sigur, unde sunt incurajati si sustinuti indiferent cat de stangaci sau imperfect mai iese cate o pirueta sau se articuleaza vreo nota.

Se organizau singuri din timpul zilei, inscriau participantii, pregateau muzica, recuzita, iar seara ne asezam in jurul focului de tabara si le urmaream “productiile artistice”: jonglerii, gimnastica, dans de toate felurile, bancuri, cantat, hoola-hop, desenat etc.

Provocarea pentru noi parintii, au fost micile dezamagiri ale copiilor mai ales atunci cand fratii/surorile mai mari reuseau sa faca anumite lucruri pe care cei mici inca nu erau stapani.

In aceasta perioada ne-am tot confruntat cu dilema/intrebare: “Eu nu am nici un talent!/ Eu ce talent am?”

Asa ca am incurajat din plin orice incercare de jonglat/cantat/desenat/gimnastica etc. Dar parca nu era suficient, copiii simteau ca ceva lipseste acolo din entuziasmul nostru. Probabil ca sinceritatea …

Am inteles pe deplin lucrul asta cand am dat de urma unui talent extrem de rar si greu de depistat.

Totul a plecat de la pepenele galben imens din poza, pe care Elia l-a adus acasa de la un targ fara sa plateasca nimic pentru el, l-a primit cadou de la niste doamne dragute care au apreciat ochii mari si convingatori. Din nou am avut discutii despre talent, deoarece de cand era mica reusea sa “zmulga” de la oamenii din jurul ei (inclusiv necunoscuti) tot felul de beneficii (de la dat in leagan/masinute in parc, pana la o multime de fructe gratuite in piata, vanzarea de pietre de rau langa un rau sau vanzarea de bratari unei”bratarese”).

Cand am punctat ca acesta este talentul ei: sa convinga oameii sa faca tot felul de lucruri, sa obtina “aventaje” de tot felul, nu a parut sa fie pe placul ei. Parea cam “mercantil” cumva … Si asa suna. Cum ar putea fi asta un talent?! Chiar daca se pricepe foarte bine la el! Ceva nu rezona in ea!

Noroc cu “fisa care i-a picat” lui Sorin! Si anume ca talentul ei nu este sa obtina ceva, ci sa TREZEASCA GENEROZITATEA in oameni. Si uite asa eticheta de “cicalitor” s-a topit si s-a transformat in ceva cu totul sublim.

Da, dovada stau figurile multumite si surprinse ale oamenilor care s-au lasat “convinsi” atat de usor sa faca lucruri pe care initial nici nu s-ar fi gandit sa le faca. Am surprins de multe ori expresiile  lor contrariate si incantate ca o “pispirica” cu ochi albastri i-a adus intr-o stare interioara la care nu se asteptau.

Iar cand Sorin i-a explicat care crede el ca este de fapt talentul ei, dintr-o data s-a luminat la fata si parea sa zica: “In sfarsit a inteles cineva!”

Si zi de zi nu inceteaza sa ne uimeasca cu el, mai ales pe noi cei din familie. Atunci cand te-ai astepta sa fie suparata sau nedreptatita, ea ne suprinde cu iertare si dovezi de iubire neconditionata revarsata asupra noastra, cand valuri-valur,i cand sub forma de picatura chinezeasca. Probabil ca trezirea generozitatii este doar varful aisbergului si are sa ne invete cum sa aducem lumina si in colturile cele mai prafuite ale constientei noastre.

Cu adevarat suntem binecuvantati!

Chiar de doua ori, pentru ca ne si dam seama de asta!