Dupa racoarea din Bulgaria si lipsa de soare in panouri, am fost in extaz cand am ajuns in Grecia si am parcat in Thessaloniki, chiar pe faleza, cu vedere la tot orasul. Fetele si-au scos tinutele de vara iar Luna a alergat libera dupa fluturasi. Am stat o saptamana intreaga, desfasurandu-ne viata ca de obicei: dimineata activitati educative cu fetele, dupa-amiaza iesit la plimbare prin oras iar seara cate un joc in familie la masa din “sufragerie”. Desi incepuse si aici sa se raceasca vremea si sa ploua, am ramas pana la ziua Theei, deoarece conform traditiei din ultimul an, fiecare sarbatorit isi alege ce vrea sa faca de ziua lui in limita unui buget. E imputernicitor sa vezi cat de putin le trebuie de fapt copiilor pentru a fi fericiti si multumiti. Noi suntem cei ce ii “virusam” cu virusul consumerismului si dupa aceea ne plangem ca nu ii mai multumeste nici cel mai cool loc de joaca sau mai stiu eu ce adidasi de firma. Stati linistiti, nimeni nu se naste invatat! Noua ne-au trebuit 3 copii ca sa ajungem la concluzia asta!
Dupa ce am serbat-o pe Thea iar afara incepuse sa ploua bine de tot si sa fie innorat, am luat-o din loc foarte hotarati spre sud.
Si cum o lectie este invatata doar dupa ce o repeti de mai multe ori (la asta ma refer), se pare ca am mai avut o provocare pe drum si anume zapada prin muntii Greciei. Daa, zapada si chiar muuulta … in noiembrie, in Grecia. Am decis sa mergem prin partea de vest a Greciei si sa coboram spre Peloponnese pe la Patras, fiindca ramasesem cu impresia ca doar pe autostrada spre Atena ar fi trebuit sa platim taxe de vreo 70-80 EUR. Obisnuiti cu drumurile din vestul Europei si cu modul in care ne-am descurcat in primavara (GSP setat pe drumuri fara taxa), am zis sa aplicam strategia si aici. Dar surpriza! Desi GPS-ul parea sa ne duca pe drumul fara taxa, ne-a ghidat pe autostrada unde la fiecare 50-60 de km plateam cate 5-6-8 EUR taxe. Insa, retrospectiv privind, au fost cel mai bine bani cheltuiti de noi vreodata!!! Prima emotie am avut-o prin munti cand am intrat intr-un nor de ceata deasa de nu se vedea la 5 m in fata, urma un semn de “post de taxare”, iar in fata noastra dadeam de TIR-uri care tot incetineau. Din fericire am nimerit cum trebuie poarta de langa ghiseu!
Si cum ne setasem ca si punct de orpire pentru ziua respectiva un satuc pitoresc pe malul marii, mai aproape de Patras, trageam tare sa facem drumul intr-o zi. Dintr-o data insa ploaia s-a transformat in lapovita, iar in cativa km lapovita s-a transformat in zapada. Am trecut pe langa un filtru de politie care mi-a facut un semn intrebator cu mana: “Cam ce caut eu pe acolo cu cauciucuri de vara?!” Dar l-am ingnorat. Mai. incolo am inteles ce si cum. Ningea ca in poveste, cam asa cum ne-am dorit sa ninga de Craciun in Bucuresti in ultimii ani si nu se intampla. Zapada de 5-10 cm pe dealurile de langa autostrada, iar pe autostrada incepea usor usor sa se depuna si sa se cam alunece. Desi autorulota e mare si grea, a inceput sa derapeze dreapta-stanga mai ales in zonele de urcare. De vreo 2 ori am ramas impotmoliti in zapada afanata si Sorin a iesit afara sa dea zapada din fata rotilor cu farasul din dotare. Sincer am crezut ca ramanem acolo, suspendati langa parapetul unui pod inaaaalt de tot. Iar in acele momente cand imi tremurau genunchii de frica sa nu ies in decor si nu eram in control, nu puteam sa ma gandesc decat cum sa-mi adun fortele sa ies din situatia aia. Orice lectie despre a da drumul la control, a te lasa dus de val se stersesera din mintea mea, intrase in actiune instinctul de supravietuire si atat.
Privind in spate, la urma urmei care ar putut si cel mai rau lucru care ni se putea intampla: sa ramanem parcati langa un parapet de autostrada vreo 2-3 zile pana se incalzea vremea (se anuntau 14-15 grade pt zilele urmatoare) si sa ne bucuram de zapada. Caldura aveam, mancare aveam … mai multa incredere ca totul va fi bine ne lipsea probabil.
Asa ca ne-am concentrat cu totii fortele sa reusim sa urcam un deal si inca un deal, sa reintram pe traseu imediat dupa cate un plug de deszapezire (care intre timp intrasera pe autostrada), sa ne bucuram de tunelurile lungi care ne fereau de zapada si sa ajungem la o altitudine mai mica unde am dat de lapovita, iar apoi de ploaie.
Niciodata in viata mea nu am iubit ploaia mai mult ca atunci!
Super tareee Vecineeee!