E minunat sa fii parcat oriunde si literalmente sa nu iti pese, sau mai bine zis sa nu simti ca de fiecare data esti in alta parte. Atunci cand ai “casa in spate” si efectiv toata viata ta este cu tine, pentu ca din pacate (inca) suntem foarte atasati de posesiunile noastre, te simti acasa doar inchizand usa. Cand ai totul la indemana, ba mai mult decat atat – chiar lucrurile cele mai dragi pe care am ales sa le laum cu noi (de la carti preferate pana la jocuri si haine), simti ca viata ta decurge in ritmul firesc (ales de tine) oriunde ai fi efectiv.
Si asta ma face sa-mi amintesc de prima mea experienta de introspectie, de “aruncare a unui ochi” spre interior. Se facea ca eram intr-o pestera, unde totul era intunecat si incercam sa ma descurc in acel intruneric, cand am observat o geana de lumina, o crapatura in zid. M-am apropiat si cu nesat si insistenta tot incercam sa privesc afara, sa captez lumina soarelui si sa vad tot ce se intampla acolo. Am realizat insa ca prea tare ma canalizam pe ce era “afara”, acolo, undeva, departe si ca poate ar fi cazul sa explorez ce este in interiorul pesterii. Asa ca “am aprins” o torta si am inceput sa descopar minunatia din interiorul “pesterei”: pereti pictati cu cele mai minunate desene, in culori vii si vibrante, joc de umbre si lumini, si o caldura aparte … cum numai in interior poti simti.
Concluzia este ca oriunde ai fi in viata, oricare ar fi circumstantele exterioare, tu (esenta ta) esti acelasi in interior si experienta ta se rezuma la cum te “pozitionezi” tu fata de ele, cum alegi sa le privesti. Sa te lasi stresat de oamenii sau masinile care trec pe strada pe langa casa ta si sa nu-ti vezi linistit de lecturarea unei carti sau de seful care insista cu termenele limita la munca sau copilul care face un tantrum in cel mai nepotrivit moment (ma rog, asta cu crizele de nervi e mai greu de digerat:)). Tu in intimitatea casei tale, adica a interiorului corpului tau, care in ultima instanta este casa sufletului tau poti fi oricine iti doresti tu, te poti simti exact asa cum alegi tu. Intrebarea e simpla: lasi viata sa se traiasca si sa te traiasca sau te incrancenezi sa fii nemultumit de circumstante si sa incerci incontinuu sa le controlezi?!
A’propos de aceasta constientizare, hopa si lectia practica: In drum spre Grecia, la vreo 80 km de granita, am dat peste un filtru de politie care blocase accesul pe autostrada. Se pare ca un protest a inchis ceva drumuri. Din lipsa de alte informatii si alternative, pe moment nu am avut altceva de facut decat sa tragem pe dreapta si “sa ne vedem de viata noastra”. Nu asa ar fi firesc, sa nu te incrancenezi sa ajungi musai la destinatie cu orice pret? Ci sa te lasi purtat de viata si sa ii accepti planurile pe care le are pentru tine?
Și noi experimentam din mai vanlife și, la început, mi-a fost foarte greu sa reduc din treburile materiale, sa selectez doar ce avem nevoie si ce încape intr-o autorulota. Dar, cum ai precizat, este minunat ca ne putem opri oricând, oricum si sa fim acasă. Stilul nostru nomad ne face foarte relaxați cam in orice fel de situație dar de când avem căsuța in spate parca este și mai bine. Și am învățat o mulțime de lucruri și mai ales ca nu avem nevoie nici de jumătate din ceea ce avem acasă! Thank for sharing! Și călătorii minunate in continuare!
Multumim mult, poate ne intalnim prin calatoriile noastre!