faceti cunostinta cu noi
Noi suntem familia Raita, adica: Sorin, Doina, Maya, Elia si Thea si am hotarat sa iesim din zona noastra de confort.
Confort insemnand o casa maaare cu multe camere, curte si o groaza de lucruri (stiti voi, chestii speciale pentru orice) care necesitau intretinere, adica energia noastra canalizata catre ele.
Am hotarat sa minimalizam totul, mai exact sa imbarcam cele necesare (cu adevarat necesare) intr-o autorulota si sa plecam in lume. Insa ca procesul sa fie lin pentru toata lumea ne-am propus sa facem totul in pasi mici astfel incat fiecare dintre noi sa aiba timp sa se adapteze schimbarilor.
Acest blog se vrea a fi un jurnal despre calatoria noastra prin viata, astfel incat peste ani si ani sa ne putem reaminti de experientele noastre.
Decizia de a-l face public am luat-o pentru simplul fapt ca foarte multi oameni se mira de ceea ce facem noi si atunci am zis de ce sa nu fim o inspiratie si pentru ceilalti?!
Thea
Mezina familiei isi incepe calatoria prin lume la 4 anisori, foarte hotarata si determinata, tinand tot timpul sa aiba ultimul cuvant de spus.
Elia
La 6 ani este plina de energie, mereu in cautare de noi aventuri si prietenii care sa se soldeze cu vreo sotie ... doua.
Maya
Prietena tuturor animalelor, Maya cea de 8 ani, si-a luat in calatorie trusa de prim ajutor ... nu se stie niciodata cand dai peste o pasare cu aripa rupta sau un pisoias ce are nevoie de biberon.
Doina
Incep calatoria ca si mama, sotie, prietena, sofer, bucatar-sef, menajera, invatatoare, medic, croitor, decorator, coafeza, nutritionist, arbitru, psiholog si mai nou ... web designer.
Sorin
Am sansa de a putea sa muncesc de la distanta, asa ca incerc sa imbin utilul cu placutul. Plec in aceasta aventura cu intentia de a "creste" si invata impreuna cu fiicele mele, de a vedea din nou lumea prin ochi de copil.
Asa incepe calatoria noastra prin lume...
cu pasi mici, din aproape in aproape, pentru a experimenta si a savura la maxim fiecare moment.