Cum ne-am propus sa facem totul in pasi mici, si acomodarea cu noua casuta (adica autorulota) ne-am propus sa o facem tot gradual. Asa ca in una din seri ne-am luat cearsafuri, perne, pijamale si ne-am culcat in ea. Fetele au avut seara de desene acolo (va povestesc cu alta ocazie ce este), asta ca sa crestem miza si sa incepem cu dreptul. A fost foarte bine si confortabil, poate putin prea cald (pentru ca inca nu stiam cat duce sistemul de incalzire:) Ne-a placut atat de tare, ca a doua zi fetele nu au intrat in casa deloc, au stat doar in rulota. Partea interesanta s-a petrecut la mine in schimb. Dupa o jumatate de ora de stat in fund pe scaun, nu imi gaseam locul. Eu cea care trebaluiesc zi de zi prin casa si imi gasesc “ceva de facut” si atunci cand nu este cazul, m-am trezit dintr-o data ca NU mai trebuie sa fac nimic. Nu era nimic de curatat, de spalat, de impaturit, de gatit etc. Ce ma fac eu acum?? – Cam ce ai vrea sa faci in general dar te plangi ca nu ai timp! a fost replica sotului. Si atunci am realizat cat de usor ne acapareaza vartejul rutinei, a actiunilor pe care incepem sa le facem cu un motiv si in scurt timp devin obisnuita, fara sa ne mai punem intrebarea daca mai e nevoie de ele sau nu. Va fi un proces interesant, mai ales pentru noi adultii, ca un fel de dezintoxicare as putea zice. Poate la mine mai mult decat la Sorin; el daca are un calculator in fata este deja in lumea lui 🙂
