Stop 19 – Kostanjevica na Krki
Ne-am setat ca si destinatie urmatoare Zagrebul, si anume un spatiu de recreere langa un lac. Pentru a ajunge in Croatia am traversat Slovenia despre care nu stiam mare lucru. Si ca laitmotiv al excursiei noastre – atunci cand nu am avut nicio asteptare am avut parte de cele mai frumoase surprize.
Slovenia ne-a cucerit complet: verde, ingrijita, curata si foarte primitoare. Nu am avut cum sa nu ne oprim cand am trecut pe langa un mal al raului Krka unde am vazut amenajat un spatiu verde cu parcare speciala de campere! Mult verde, miros de tei si de mana maicii-domnului, terenuri de volei cu nisip, o casuta in copac, o lebada si rate prin apa cristalina, plina de pesti. Vantul nu adia, soarele apunea in asteptarea lunii pline si pentru prima data in viata mea am vazut LICURICI – multi la un loc! Satucul era practic o insulita pe raul Krka unde se pare ca pe timpul verii vin destul de multi turisti pentru baie, plimbari cu barca si hiking prin imprejurimi.
A doua zi ne-a salutat un localnic, cam stingher la inceput deoarece vazandu-ne din Romania nu stia daca se va intelege cu noi. Si-a zis insa singur ca engleza e ca si Coca-Cola – toata lumea o stie (probabil nu auzise de nemti care chiar daca o stiu nu se sinchisesc sa o vorbeasca nici macar cu turistii). Ne-a intrebat daca nu vrem peste proaspat prins pentru gratar. I-am zis ca noi avem o dieta crudivora si ca m-ar interesa de unde as putea sa cumpar cirese sau capsune locale (nu de alta dar asta era singurul meu regret ca nu sunt in tara acum – pierd sezonul acestori minunatii de vara). Mi-a zis ca are o idee si ca ne ajuta, mai ales ca in ultimul timp cocheta si el cu dieta vegetariana care a descoperit ca il ajuta si in practica lui de meditatie facandu-l mult mai receptiv la lumea din jur.
Surpriza a venit in cateva ore cand s-a intors impreuna cu prietena lui (o domnisoara foarte draguta care vorbea engleza fluent precum si alte 4 limbi straine) si ne-au spus ca au aranjat cu o localnica – cultivatoare de capsune, sa mergem la ea pe camp si sa mancam si sa culegem cate capsune vrem noi contra unui pret decent. A venit doamna in cauza si ne-a luat cu masina ei pana la campul de capsune, care era chiar la 600-800 m de noi si in final am avut ocazia sa-mi satisfac pofta de capsune proaspete, aromate, dulci. Am descoperit chiar ca cele mai dulci si savuroase sunt cele care au culoarea rosie, mai deschisa, vibranta (nu cele mai visinii) si sunt putin mai lunguiete, cu baza mai indepartata de codita verde.
In una din dupa-amiezi am facut o plimbare printre campuri de fanete (traseu pe care ni l-a recomandat Robert – noul nostru prieten, care in una din zile a venit si cu cirese culese de la bunica lui din curte, cu un borcan de compot de pere si cu unul de ardei iuti murati! – o minunata lectie despre generozitate pentru fete). Desi la un moment dat m-am simtit putin cam ratacita in acea mare de natura, nici o clipa nu m-am simtit in nesiguranta. Am urmat drumul pietruit pe care din cand in cand mai venea cate un ciclist echipat ca de cursa, cate un cuplu in varsta facand mers nordic, am cules flori de camp si ne-am delectat chiar si cu fragute parfumate! Periplul nostru de 3 ore ne-a adus la un vechi castel din mijlocul pustiului, in curtea caruia am putut admira sculpturile unui sculptor local celebru.
Am ramas in acest loc de poveste vreo 3 zile – timpul si-a cam pierdut din putere asupra noastra in aceasta aventura. Iar aceasta tara ne-a incantat si ne-a minunat in orice aspect. O fi oare explicatia faptul ca slovenii NU au garduri sau ca pe nenumaratele afise electorale pe care le-al vazut peste tot erau prezente intr-o proportie foarte mare femei?! Asa am simtit toata Slovenia – debordand de energie feminina, subtila si primitoare.
Stop 20 – Timisoara
Din Slovenia ne-am props sa ajungem direct in Romania, la Timisoara trecand prin Croatia si Serbia (sa vedem cat mai multe daca tot mergem, ne-am zis noi). GPS-ul ne-a schimbat de vreo 3 ori traseul, ghidandu-ne prin Ungaria, insa eu nu m-am lasat convinsa si am urmat drumul stabilit initial. Am condus o zi intreaga, am vazut Croatia din masina (zona nordica nu ne-a impresionat, poate litoralul o va face cand vom ajunge pe acolo) si noaptea am ajuns in Serbia.
Trebuie sa recunosc ca a fost o alegere neinspirata! In afara de faptul ca nu am vazut nimic, drumurile erau destul de proaste (cu denivelari si inguste pentru ca am optat in continuare sa mergem pe drumurile fara taxe), ne-am simtit si cam in nesiguranta. Probabil si faptul ca treceam printr-o zona in care au fost conflicte in istoria moderna era o prejudecata pe care o “aveam la bord”, dar si faptul ca am mers pe campuri imense, prin mijlocul pustietatii, fara nici o masina sau spatiu de popas ne-au facut sa stam putin cu inima stransa. Ne-a ghidat insa luna mare si luminoasa si animalutele care mai sareau din cand in cand pe sosea si am ajuns cu bine in Romania.
In Timisoara am gasit un loc de parcare chiar in centru langa un parculet si am adormit bustean la ora 02:30 dupa o zi si o jumatate de noapte de condus! A doua zi dimineata am descoperit centrul Timisoarei inchis circulatiei pentru un maraton in desfasurare asa ca am putut sa exploram nestingheriti. Am bifat Piata Operei, o plimbare pe langa Bega, joaca in Parcul Copilului, cina in aer liber din duzii pitici din care ajungeau chiar si fetele sa culeaga dude zemoase, duulci si NEGRE 🙂 Seara am incheiat-o apoteoptic cu o plimbare cu hidrobicicleta pe Bega dupa ce cu totii au trebuit sa duca multa munca de convingere sa ma urce la bord 🙂 Si nu a fost orice hidrobicicleta, ci una in forma de lebada. Asa am simtit ca am inchis cumva cercul: de la lebedele vazute peste tot pe parcursul Dunarii prin Europa, pe canalele din Olanda, pe lacurile glaciare, la o lebada de plastic “calarita” la noi pe Bega (unde apropos, nu se vedea fundul raului sau pesti inotand).
