Stop 6: Emmersdorf an der Donau
Desi dimineata ne-am proopus sa mai facem o tura cu bicicletele prin Prater, ploaia de noaptea trecuta a udat bine bicicletele asa ca am preferat sa le scoatem la uscat pe autostrada 🙂
Abia de acum pot sa spun ca a inceput cu adevarat calatoria noastra: sa mergem unde vedem cu ochii, fara sa ne setam un loc anume unde sa ne oprim si ce sa vizitam. Directia finala ramane insa tot Olanda.
Cand am simtit ca incepem sa obosim, am cautat cea mai apropiata localitate din zona care parea sa para mai intinsa si sa aiba mai mult spatiu verde. Bonus: trece si Dunarea pe aici. Asa am ajuns in Emmersdorf an der Donau, chiar inainte de intrarea in Leiben, pe malul unui brat mort al Dunarii.
Tot ce am putut sa zic cand m-am dat jos din camper a fost: “Asta este ideea mea despre calatorii!”
Peisaj de vis: intr-o parte flora ca de delta a bratului Dunarii iar in stanga – localitatea strajuita de sus de pe o stanca, de ruinele unei cetati. Ne-am plimbat pe malul apei si ne simteam ca intr-un tablou: verdeata, miros de primavara, liniste si nici macar o adiere de vant. Iar ca tacamul sa fie complet, cand ne-am apropiat de luciul apei, ne-au intampinat mai multe lebede si rate salbatice.
A doua zi am mai facut o mica drumetie, desi putin dezamagiti pentru ca cetatea in ruine care se vedea pe deal nu putea fi vizitata deoarece era o proprietate privata. Ne-am consolat insa cu o inghetata de afine (servita pe patura intr-o poienita) a carei reteta o voi posta separat in sectiunea http://oraitaprinlume.ro/inghetata-de-afine-cu-banane/
Fetele au fost incantate si de locul de joaca de pe pajiste, iar eu nu am putut sa nu remarc cat de frumos a fost si acesta armonizat cu natura din jur: tobogan sprijinit pe un delusor ale carui trepte erau sapate din pamant, un fel de ascunzatoare pentru copii camuflata intr-o alta ridicatura de pamant, pietre imense pe care se putea cocota si juca, si ca sa vezi: nici urma de covorase de cauciuc! 🙂
Ziua a fost marcata de asemenea de primul dintisor cazut al Eliei, yupiiii!
Stop 7: Plattling
Am plecat la drum, de data aceasta hotarati sa ajungem in Germania. Nici nu ne-am dat bine seama cand traversam Dunarea pe la Passau si am si intrat in Germania, unde vinieta este obligatorie doar pentru masinile peste 7,5t. Am profitat de mersul pe pilot automat pe autostrada si am inaintat inca vreo 250 km, pana cand ne-am gasit o locatie de innoptat special conceputa pentru autorulote. Intr-un asa zis “satuc uitat de lume” am gasit o parcare gratuita petru autorulote care era deservita de o statie de service pentru apa gri/neagra, alimentare curent si apa curata (doar acestea contra-cost). Iar pe timpul verii ai fi putut sa te bucuri si de un mini-aquapark chiar in spatele parcarii.
Seara fetele s-au jucat pe langa camper in timp ce noi pregateam masa, iar dimineata am plecat la o mica plimbare prin imprejurimi. Asa am ajuns intr-un punct de belvedere, care pe timp de iarna se pare ca era derdelusul local, frumos marcat printr-o pancarta. Si aici, ca si in Austria ne-am minunat de cat de firesc a putut fi integrata civilizatia in natura, cat de mult spatiu verde netulburat de prezenta omului a ramas in aceste tari pe care cu totii le consideram super tehnologizate si civilizate. Marturie ne-a stat un fazan care s-a speriat la aparitia noastra in zona si si-a luat zborul brusc chiar de sub un tufis pe langa care treceam. Nu mai prejos era si aerul, parfumat de mireasca liliacului si a castanilor in floare. Lucrul acesta ne-a surprins chiar si in parcarile de pe autostrazi unde te-ai fi asteptam sa simti mai mult gaze de esapament decat miros de flori!!
Stop 8: Schlüsselfeld
Dupa inca vreo 250 km pe autostrada spre Frankfurt, am hotarat sa gasim un alt loc pentru somn si noua noastra prietena, aplicatia https://www.park4night.com ne-a condus spre o alta mica localitate cu acelasi gen de facilitati. Aici am iesit la plimbare direct cum am ajuns si ne-am delectat cu arhitectura cocheta a caselor care aminteau de casutele de turta dulce, de curtile fara garduri sau cu garduri vii joase cat sa poti admira operele de arta savarsite de mainile iscusite ale proprietarilor-gradinari. Centrul localitatii ne-a impresionat cu un vechi zid integrat perfect in arhitectura zonei, case construite cu el ca si unul dintre peretii exteriori, altele avandu-l pe post de gard iar alte proprietati imitand design-ul lui de piatra si pastrand acelasi aer medieval in continuare. Spatii verzi generoase, copaci batrani, loc de joaca pentru copii si chiar si o pisicuta foarte prietenoasa ne-au facut sa ne simtim bine-veniti.
Pentru o localitate atat de mica ne-au impresionat numarul de business-uri din preajma: vreo 3 fabricute am vazut doar la o prima vedere, banci, pizzerii, restautante, hotel, serice auto, coafor, brutarie, berarie cu tot cu fabrica in spate si probabil multe altele.
Cand s-a innoptat insa nu ne-am mai simtit atat de bine-veniti cand s-au auzit o bubuitura in rulota. Am ieisit afara si am aflat ca si el patise la fel la autorulota lui si vazuse 2 pusti fugind. Se pare ca cineva a vrut sa ne faca o gluma proasta si sa ne sperie. Trebuie sa recunosc ca nu am dormit chiar total relaxata in acea seara.
A doua zi dis-de-dimineata am plecat spre Köln; fetele au dormit o buna bucata de drum. Din nou nu ne-am urmat propriul sfat de a intra intr-o localitate mare doar seara si iar am avut ceva emotii cu parcatul mastodontului. Desi aveam setata o locatie special pentru campere de pe aplicatia-minune, GPS-ul nu avea mapata acea alee fix de langa Rin si cu greu am reusit sa gasesc un loc intr-o parcare de sub un pod unde a trebuit sa fac ceva manevre pentru a ma incadra. Era o dupa-amiaza insorita de duminica asa ca am profitat de locatia centrala si am iesit cu bicicletele pe cheiul raului. Am dat peste un oras extrem de viu, colorat, populat, tehnologizat, vizitat – tot ce vrei. In piata din centru am fi vrut sa vedem mai de aproape domul din Koln, dar ne-a detrunat o mica fantana arteziana pe unde copii de toate culorile si limbile pamantului se balaceau prin apa. Asa ca ne-am bucurat si noi de o raza de soare pe iarba cat fetele si-au inmuiat picioarele si nu numai in apa.
Seara am schimbat locul de somn pentru unul chiar pe malul Rinului, in dreptul podului de la Zoo unde era casa mai multor campere si care merita retinut pentru o alta ocazie.
